Majoritatea românilor care sunt la început nu cunosc importanța acestei taxe. Licența tv sau TV License este echivalentul taxei Radio-TV din România. Deși nu toți urmărim canalele TV englezești, aceasta taxă tot trebuie plătită.
Ce este licență tv și când am nevoie de ea?
Aceasta taxă este obligatorie și trebuie plătită în momentul în care ai un televizor, echipament Smart, PC, sau consolă de jocuri, ce poate reda sau înregistra conținut live indiferent de natura lui.
Trebuie să plătești aceasta taxă dacă urmărești programe live online pe un serviciu tv (cum ar fi YouTube, Amazon Prime video, Now TV, Sky Go, ITV Hub, etc.). Sau dacă urmărești programe BBC descărcate în iPlayer.
Licența tv se plătește pe locație și nu contează câte dispozitive rulează sau câte persoane locuiesc la această locație.
Ce se întâmplă dacă nu am licență tv?
Poți risca o amendă de până la 1000£ daca nu ai licența tv pe locația respectivă.
Dacă locuiești în chirie sau în gazdă într-o încăpere sau un apartament separat de clădirea principală, va trebui să plătești licență pentru acea locație.
Dacă nu am abonament tv, sau nu am tv deloc?
Nu contează dacă ai sau nu tv. Așa cum am mai spus anterior. Un laptop, tableta sau chiar telefonul mobil, pot reda și înregistra, conținut live.
Un lucru bine de știut este ca, daca urmărești programe live în afara locuinței, licența tv este asigurată de acea locație, dacă dispozitivul tău este conectat la sursa de curent a locației. Dacă dispozitivul tău folosește bateria proprie, ești acoperit de licența pe care o plătești la locuința ta.
Cat costa licența tv?
Începând cu 1 aprilie 2020 licența tv costa 157.50£, sau 53£ pentru televizoarele alb-negru.
Plata se poate face prin direct debit (lunar, la 4 luni sau anual), TV Licensing payment card, TV Licensing savings card, cec, mandat poștal sau transfer bancar.
Nici faptul că ești orb nu te scutește de la plata taxei. Daca ai dovada că ai probleme majore de vedere sau ești orb, poți plăti doar jumătate din sumă.
Care este scopul licenței tv?
Asa cum spune și siteul oficial, prin plata licenței susții crearea de programe și servicii BBC.
Peste 90% din valoarea plătită este folosită de canalele TV BBC și doar 10% de celelalte servicii BBC, radio sau online.
Mai multe detalii se pot găsi pe siteul oficial